Cand ti se usuca gura,iti scade pulsul,iti lipseste adrenalina…parca aerul nu'ti mai intra pe nari,
nu mai ajunge in plamani… Simti ca te usuci,ca nu mai ai vlaga,ca te dezintegrezi.
Acea durere…oh,durerea aia,cand nu mai esti tu,nu te poti controla.
Iti smulgi hainele de pe tine in speranta ca o data ce nu va mai exista
haina pe pieptul tau vei ajunge intr'un sfarsit la inima,
si ai sa poti sa o scoti de acolo,si durerea va inceta intr'un sfarsit.
Dar nu e asa…chiar deloc,durearea si neputinta devin din ce in ce mai mari,
si treci dincolo de haine,ajungand la piele,zgariind'o si ranindu'te,
dar nu mai simti asta…nu se compara cu durearea dinlauntru existentei tale,
durearea macinatoare care te face sa iti pierzi mintile.
Plangi,curg lacrimi dupa lacrimi,dar parca nu'i de ajuns,nici pe departe…te doare,te distruge.
Vrei sa tipi,dar gura ti'e inclestata,
abia poti scote niste sunete sugrumate si subtiri,
care iti produc un nod imens in gat din cauza caruia nu mai poti nici respira…
iti tragi sufletul,speri la un strop de aer,sa'ti poti continua eliberarea durerii…
Dar durearea e imensa,te nenoroceste…e ingrozitoare,iti musti pumnii,
zgarii podeau,tragi covertura de pe pat,esti in genunchi,te rostogolesti,
in tot acest timp,cu mana inclestata pe piept ,sperand ca poate,
poate o sa reusesti sa suprimi durerea…dare ea e atat de mare,si nu se lasa!
Nu se opreste! E acolo,si roade,roade neincetat asa cum tu pe podea fiind ,
ajungi sa musti din aceasta.Ajungi sa'ti infingii dintii in pardoseala pe care stai,
si te rogi, gandesti inconstient,speri sa fie doar un vis,
insa totul e atat de clar,atat de viu,atat de real incat te distruge,te omora inauntru…
In acel moment esti 100% sigur ca nu'ti vei mai reveni niciodata; ca acolo,in acel loc,
in acea clipa viata ta nu mai are nici un sens. Ca totul se opreste in loc…
si iti pui o mie de intrebari,fara rapsuns sau la toate ai acelasi raspuns “nu mai exista”
Ce fac de acum incolo? Cum mai traiesc?
cum o sa fie viata mea?de ce s'a intamplat asta?
care este rostul ?de ce trebuie sa fie asa?…atatea si atatea intrebari,
atatea lacrimi,atatea ganduri negre,precum situatia de fata…
Si totusi ce se intampla dupa?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu