Femeile
au obiceiul asta sa iubeasca pe cei care le'au ranit. Sau alaturi de
care nu au trait o dragoste implinita. Atunci femeile asta si iubesc,
iubesc amintirile cu el, iubesc pozele lui, iubesc fiecare cuvant, fie
el cat de urat. Iubesc reflectia unui viitor trait in doi. El insa pe
departe nu iubeste la fel. El o lasa, el o cearta, el o cucereste din
nou si poate de asta asa zisa dragoste este
si mai intensa. Femeile iubesc barbatii cu experenta, barbati maturi
care au lasat in viata lor o urma, indiferent ce fel de urma. Iubesc
puterea lui, chiar daca in relatia lor e pornita gresit spre agresiune.
Iubeste nebunia lui, chiar daca alaturi de ea trece in inconstienta.
Femeile iubesc fie ce nu au avut pe deplin, fie ce au pierdut. De obicei
iubirea asta se reflecta in unul si acelasi om: barbatul care le'a
ranit. Iar asta e o problema pentru iubirile care vor urma.
Barbatii au obiceiul asta sa raneasca pe cele care ii iubesc. Si nu ca vor ei neaparat asta, dar dragostea posesiva are un raspuns simplu : respingerea. Sau indiferenta. Atunci cand iubirea devine o deprindere si un barbat intelege ca ea il iubeste enorm, apare pofta de a testa limitele rabdarii si ale aceleiasi iubiri. Unii se plictisesc repede, ca au obtinut prea simplu o dragoste adevarata. Unii de felul lor sunt fara mila intr'o relatie. Sunt gata sa plece cu prima ocazie si cu asta distrug tot ce au creat, inclusiv si lumea ei. Unii se deprind sa taca, sa refuze implicarea, sa nu sustina, sa trateze rece o problema si asa ranesc femeia de alaturi. Unii se molipsesc de serviciu si afaceri si asa uita ca acasa au un om drag si atunci iarasi ranesc.
Problema femeilor : iubesc pe cei care le ranesc. Problema barbatilor : ranesc pe cele care ii iubesc.