Iti scriu pentru ca inimii ii e dor de tine.
Cum esti? Ce mai iubesti? Sau pe cine? Unii oameni nu pleaca niciodata din suflet caci, de-a lungul timpului,
si-au lasat radacinile sa creasca, si s-au prins de suflet,
iar daca vei incerca sa ii scoti vei provoca o alunecare violenta de amintiri.
Cel mai bine este sa ii pastrezi, dar fara sa traiesti zilnic ceea ce a devenit trecut.
Cam asa suntem noi doi. Sau cel putin eu.
Stiu ca ultima data cand mi-ai scris mi-ai spus ca iubirea este doar acolo unde
radacinile depasesc granitele sufletului si cuprind întreaga fiinta. Iti scrisesem o serie de intrebari la care nu am primit raspuns.
Sa stii ca dupa plecarea ta, fulgeratoare , mi-a fost greu sa ma regasesc,
oricat de puternica am fot. Dar nu te-am condamnat nicio clipa,
caci ce este de facut atunci cand doi oameni traiesc impreuna doar de dragul trecutului si de teama viitorului?
La ce bun sa incerci sa readuci la viata ceva ce a murit demult? Nici nu ar fi posibil, de fapt.
Am ajuns sa inteleg plecarea ta. Mi-am dat seama ca sacrificarea binelui tau de dragul celuilalt este,
dincolo de cliseu, o prostie. Binele nu trebuie sacrificat ci construit si trait in doi.
Multi aleg sa il sacrifice pentru ca il considera un gest de iubire, dar mai apoi se intreaba de ce nu mai pot oferi nimic relatiei.
Cum poti sa mai oferi daca tu nu esti fericit?
P.S.: Multumesc pentru lectia pe care am inteles-o la ceva timp dupa plecarea ta.
Cineva imi spunea sa lupt sa te recuceresc. Initial am crezut ca este o idee buna.
Dar dupa ce am analizat mai bine, mi-am dat seama ca nu are rost sa lupti pentru cineva care nu vrea sa mai lupti.
Stiu ca ar fi in zadar o lupta, doar a mea, pentru ca eu am fost mereu adepta luptei in doi.
Cea mai frumoasa victorie a luptei cu propria persoana este aceea de a putea da drumul celuilalt.
Atunci cand renunti la egoism, la confortul tau pentru confortul vostru, chiar daca il vei simti dupa un timp mai indelungat.
Totusi … ce mai faci? Tot cu zambetul in suflet?
Oricat m-am ambitionat sa nu iti scriu, in cele din urma,
sufletul mi-a luat-o inainte inhatand stiloul si scriindu-ti gandurile lui. Gandurile mele.
Mereu am considerat ca lupta pentru iubire este o lupta inutila,
una in care pierzi mai mult decat persoana pe care o tineai de mana inaintea de declansarea razboiului –
te pierzi pe tine printre rugaminti, compromisuri, sacrificii.
Vedeam lupta asta ca o desprindere de propria persoana in favoarea alteia careia s-ar putea sa nu-i mai pese ce se intampla cu tine.
Insa am putut cumva sa-mi conving sufletul sa nu isi bage nasul si sa ma lase pe mine sa decid in privinta noastra?
Desigur ca nu!
Vedeam relatia ca un zbor in doi, unde aveam grija unul de celalalt,
Ei bine, tu mi-ai dat drumul din acest zbor si uite asa am ajuns unde am ajuns – si,
pana astazi, nu aveam de gand sa platesc pentru pagubele produse.
In tot timpul scurs, am refuzat sa mai zbor cu altcineva.
Mi-am promis ca voi merge pe calea terestra, ca de, uite ce mi-a facut aerul!
Voiam sa iti spun ca mi-e dor de tine. Da, orgolioasa de mine striga de dor.
Uneori ma si tavalesc. Setul meu de idei s-a dus naibii!
Si toate explicatiile pe care mi le dadeam si toate promisiunile pe care mi le faceam s-au dus pe apa sambetei!
Uneori, ma consider cea mai mare proasta – cum sa-mi fie dor de omul care m-a ridicat in zbor la cea mai mare inaltime
si mi-a dat drumul de acolo, fix atunci cand aveam cea mai mare incredere in el?
Alteori, ma consider lipsita de viata fara tine.
Singurul lucru pe care nu-l voi face pentru a te recastiga – NU ma voi pune in genunchi in fata ta.
Nu pentru ca este injositor, ci pentru ca o iubire recastigata prin rugaminti este presarata cu mila.
Iar mila, in acest caz, nu are nimic de-a face cu iubirea.
Si eu nu am nevoie de mila nimanui, sunt o femeie suficient de matura si de puternica si ma pot descurca si singura.
O femeie trebuie sa se puna in genunchi, poate, doar in fata lui Dumnezeu, restul sunt detalii.
Iti spuneam ca am principii puternice, fixate adanc in caldaramul mintii si sufletului meu,
ca nu iti voi accepta mitocaniile si ca pretextul cu iubirea ce accepta orice prostie e o tampenie mai mare decat iubirea pe care ti-o port.
Te vreau in cea mai buna forma, astfel incat sa fii pregatit sa intri in teren si marchezi multe goluri – dar nu in suflet,
pentru ca alea sunt autogoluri.
Momentan atat. Ii iau stilou sufletului si astept sa vad ce mi-a mai pregatit soarta!
Canti aproape beata melodia „Perfect fara tine”.
Sunt multe lumini ce se plimba haotic pe tavanul clubului. Esti in perioada de „recuperare”, spui tu.
Ai iesit cu fetele sa-l uiti, scrii pe Facebook. Cum spuneai „girls night”.
E ora 3 si din boxe rasuna melodia cu iz de whisky „Perfect fara tine”. Canti ca o nebuna.
Te legani dreapta-stanga tinand de gat o amica de-a ta. Spui ca „baietii sunt niste porci”.
Mai spui ca „toti sunt la fel” si ca „l-ai uitat si ca iti este bine fara el”.
Minti cu nerusinare.
Stii ca atunci cand vei ajunge inapoi in apartamentul tau gol iti va fi dor de el.
Ii vei simti lipsa pasilor, a vocii, a imbratisarilor patimase in miez de noapte.
Simti patul putin mai mare, deoarece el nu se mai cuibareste ca un copil mic in asternuturile tale.
El este undeva acolo, in lumea aceea mare , poate in bratele alteia ,
Ai ramas singura cu whisky-ul si cutia de red bull.
Ai ramas cu amintirile pe care le pui in fiecare seara pe noptiera de langa pat pentru a-ti tine de urat in noptile intunecate.
Dar tu canti in continuare „perfect fara el”.
De ce faci asta ?
Speri ca te va vedea cum profiti de pseudo-distractia amestecata cu putina ameteala de la whisky si red bull ?
Speri ca se va intoarce doar pentru ca tu arati lumii ca nu-ti mai pasa ?
Stie ca in interiorul tau amintirile inca sunt proaspete si ca scrumul orgoliului tau incepe sa dispara cu adierile de vant violet.
Speri ca te va cauta ,ca e de datoria lui sa o faca. El a gresit cand a ales sa plece !
Fara o explicatie , fara un cuvant de ramas bun , a fugit pur si simplu din casa voastra inainte ca tu sa te reintorci acasa,
Iar cand ai facut-o nu ai gasit decat o camera goala , orice amprenta a lui disparuse de acolo,
Nu ai inteles de ce , nu ai inteles motivele , ai plans,ai urlat neputincioasa tinandu-ti inima sfaramata in maini,
Te-ai innecat in propriile lacrimi zile in sir , iar in timp ai inceput sa accepti totul asa cum este,
Un gol imens , care ai incercat sa il umplii cu orice .
„Ce versuri misto” ii spui unei prietene. „Cat de adevarate pot fi” continui apoi.
Dar tu stii ca singurul adevar este ....ca tu vei fi singura cand te vei intoarce acasa.
