Cum esti? Ce mai iubesti? Sau pe cine? Unii oameni nu pleaca niciodata din suflet caci, de-a lungul timpului,
si-au lasat radacinile sa creasca, si s-au prins de suflet,
iar daca vei incerca sa ii scoti vei provoca o alunecare violenta de amintiri.
Cel mai bine este sa ii pastrezi, dar fara sa traiesti zilnic ceea ce a devenit trecut.
Cam asa suntem noi doi. Sau cel putin eu.
Stiu ca ultima data cand mi-ai scris mi-ai spus ca iubirea este doar acolo unde
radacinile depasesc granitele sufletului si cuprind întreaga fiinta. Iti scrisesem o serie de intrebari la care nu am primit raspuns.
Sa stii ca dupa plecarea ta, fulgeratoare , mi-a fost greu sa ma regasesc,
oricat de puternica am fot. Dar nu te-am condamnat nicio clipa,
caci ce este de facut atunci cand doi oameni traiesc impreuna doar de dragul trecutului si de teama viitorului?
La ce bun sa incerci sa readuci la viata ceva ce a murit demult? Nici nu ar fi posibil, de fapt.
Am ajuns sa inteleg plecarea ta. Mi-am dat seama ca sacrificarea binelui tau de dragul celuilalt este,
dincolo de cliseu, o prostie. Binele nu trebuie sacrificat ci construit si trait in doi.
Multi aleg sa il sacrifice pentru ca il considera un gest de iubire, dar mai apoi se intreaba de ce nu mai pot oferi nimic relatiei.
Cum poti sa mai oferi daca tu nu esti fericit?
P.S.: Multumesc pentru lectia pe care am inteles-o la ceva timp dupa plecarea ta.
Cineva imi spunea sa lupt sa te recuceresc. Initial am crezut ca este o idee buna.
Dar dupa ce am analizat mai bine, mi-am dat seama ca nu are rost sa lupti pentru cineva care nu vrea sa mai lupti.
Stiu ca ar fi in zadar o lupta, doar a mea, pentru ca eu am fost mereu adepta luptei in doi.
Cea mai frumoasa victorie a luptei cu propria persoana este aceea de a putea da drumul celuilalt.
Atunci cand renunti la egoism, la confortul tau pentru confortul vostru, chiar daca il vei simti dupa un timp mai indelungat.
Totusi … ce mai faci? Tot cu zambetul in suflet?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu