Mi se intampla adesea sa ma pierd in ganduri si atunci, vrajita,
fixandu-mi privirea, ma pierd in cine stie ce univers.
Cine ma cunoaste si ma vede de aproape stie foarte bine,
ma striga si nu primeste nici un raspuns. Privirea mi se pierde dincolo,
in cine stie ce univers. Nimic nu ma poate atinge. Ma intorc inapoi,
pentru a relua zborul prin viata, trecut si prezent,prin fragmentele adunate in timp,
acolo unde totul se opreste si are un sens, in SUFLET ...
de aceea plang sau rad la fiecare emotie, tot acolo se aud vocile,
se simt intinderile de maini. Acolo este fiinta umana care traieste,
respira, plange si simte suferinta ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu