Imi plac inceputurile

 Îmi plac începuturile pentru ca atunci chiar si cei mai maturi oameni se transforma în adolescenti, pentru ca oricat de rational si ancorat în realitate ai fi, nu poti sa nu devii un visator, pentru ca oricat de multe lovituri le-ar fi dat viata celor mai încercate suflete, chiar în colturile lor mai întunecate va aparea o raza de speranta. Îmi plac începuturile pentru ca iubirea poate face emotii sa rodeasca chiar si în cele mai aride inimi,
pentru ca fericirea e atat de mare atunci, încat nu mai e loc de orgolii, pentru ca singura grija e descoperirea celuilalt, asimilarea lui… pentru ca atunci chiar crezi cu toata fiinta ca “de data asta” o sa fie altfel. Furnicaturile din stomac cand te suna, cand te ia de mana, cand se uita la tine, cand se apropie si îi simti mirosul, respiratia, bataile inimii – toate îmi plac. Si iubesc începuturile pentru ca te fac curajos… pentru ca îndraznesti sa crezi, sa speri, sa vrei. Pentru ca îti pun zambetul pe chip si soarele în suflet, pentru îndragostiti sunt ca niste licurici, au o lumina a lor speciala care îi distinge de restul oamenilor, pentru ca sunt unul langa celalalt si atunci nu le mai lipseste nimic. Si îmi plac începuturile tocmai pentru ca sunt scurte. Pentru ca lucrurile frumoase dureaza putin,
pentru ca daca ar dura mult n-am mai sti sa ne bucuram de ele,
pentru ca apar în viata noastra atunci când ne asteptam mai putin doar ca sa ne arate ca magia exista.