Plecari

Si pentru ca acum nu mai simt nimic, pot sa judec totul cu ochii reci ai ratiunii.
Vad astazi cum si eu am plecat de multe ori fara sa stiu încotro ma îndrept.
Am plecat fara sa stiu ce-mi lipseste, fara ca macar sa stiu ce caut.
Oamenii mi-au spus candva, demult: “Nu stii tu ce-i iubirea, esti prea tanara”, asa ca am plecat pentru ca le-am dat dreptate lor si nu mie. Mi-au sadit îndoiala în suflet si de atunci “Crede si nu cerceta” nu a mai avut valoare.Si am plecat de fiecare data cand am auzit “Te iubesc”, am fugit de teama sa nu-mi fie sufletul încatusat. Am fugit pentru ca eram prea tanara ca sa traiesc “iubirea vietii”, pentru ca ma îngrozea “pentru totdeauna”. Am plecat pentru ca am vrut sa traiesc, am vrut sa colind prin alte lumi, sa mangai alte suflete. Am vrut sa simt gustul altor buze cum îmi desmiarda trupul si aud cum suna aceleasi cuvinte fatale rostite de alte voci.
Am vrut sa vad cum se uita alti ochi la mine si sa caut alte brate care sa-mi dea universul atunci cand ma strang la piept. Dar mai ales mi-am dorit cu disperare sa ma absolv de vina de a fi lasat oameni în urma mea…mi-am zis în gand ca “asa e cel mai bine” si ma rugam mereu ca ceea ce caut sa nu fie doar o goana dupa vant.
Plecam cu totii la un moment dat în viata, dar nu ne gândim la asta decat atunci cand suntem noi cei lasati în urma, abia atunci începi sa întelegi. Cand ai puterea sa pleci e simplu, sa ramai în urma e greu. E greu pana cand începi sa nu mai simti nimic. Si apoi e greu iar sa mai simti ceva.