Suntem oameni ...avem sentimente.

Acea senzatie de neputinta... Atat de grea si apasatoare. Se întampla sa ma prinda în bratele ei uneori.
Si mi'e ciuda ca nu pot sa scap de ea, nu pot sa o îndepartez si sa'i ordon sa nu mai apara.
Mereu am urat cand cineva drag e cuprins de griji, iar eu tot ce pot sa fac este sa privesc neputincioasa.
Urasc asta! Îmi simt bratele legate si ideea de neputinta ma sufoca! Eu stiu ca toate pe lumea asta trec, stiu, dar cum sa îi mai picur acest gand în inima celor care au privirea mereu plina de griji?
Celor care se culca cu griji si se trezesc cu griji, celor care poate plang pe ascuns,
celor care sunt macinati pe interior de tot felul de ganduri, dar care nu se plang? Cum sa fac asta?
Suntem oameni, avem sentimente, iar durerea celor apropiati se piteste si în sufletul nostru
de fiecare data cand bate la usa deschisa a sufletului lor.