Îmi spun ca de data nu voi mai plange pentru ca nu se merita. Si în clipa urmatoare îmi simt ochii arzand de lacrimi care abia asteapta sa'mi ude obrajii.
Îmi spun ca nu trebuie sa'mi mai pese, ca nu trebuie sa ma consum. Si cu toate astea, simt ca nu mi'e bine.
Îmi spun ca trebuie sa plec si ceva ma face sa mai stau.
Îmi spun ca voi uita tot ce m'a întristat, toti oamenii care s'au îndepartat de mine sau de care m'am îndeparat eu. Si nu fac altceva decat sa dau nas în nas cu o napadire de amintiri.
Nu cred ca voi scapa niciodata de sensibilitatea care mi s'a instalat în suflet, de naivitatea de a crede în oameni, de dorinta de a iubi, de nevoia de oameni...
Nu, nu voi scapa, dar voi încerca sa le controlez, sa nu mai iasa atat de mult în evidenta. Ce e mult strica de multe ori.
Dar nu pot sa nu ma'ntreb: voi reusi oare?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu