Calca cu grija in sufletul meu ...

Cand sufletul tau gaseste o portita deschisa catre un alt suflet care, cu adevarat, sau doar in aparenta, vibreaza pe-aceleasi unde cu el... nu te intreba daca e bine, daca e permis, daca e alegerea potrivita daca... daca... pur si simplu porneste, navalnic, spre viata, spre fericire... se poate sa nu intalnesti ceea ce iti doresti, dar pana nu incerci, nu ai de unde sa stii... Singura comoara a omului e sufletul sau... bun sau rau in functie de cum l-a modelat viata. Daca ajungi vreodata in sufletul cuiva vorbeste-i incet si calca atent, cu grija... nu stii niciodata ce poti gasi acolo. Trateaza-l cu respect si intelegere, ofera-i sufletul tau in schimb si vei descoperi intotdeauna un om...

Nimic nu ne apartine...

Daca e sa fiu credincioasa fata de cineva sau de ceva, în primul rand trebuie sa-mi fiu fidela mie însumi.
Daca e sa caut dragostea adevarata, mai întai trebuie sa ma satur de iubirile mediocre pe care le-am întalnit.
Putina mea experienta de viata m-a învatat ca nimeni nu e stapan pe nimic, totul este o iluzie .....
si asta e valabil de la bunurile materiale pana la bunurile spirituale.
Cine a mai pierdut o data un lucru pe care îl socotea garantat (ceea ce mi s-a întîmplat de-atatea ori)
învata pana la urma ca nimic nu-i apartine.
Si daca nimic nu-mi apartine, nu trebuie nici sa-mi pierd timpul batandu-mi capul cu lucruri care nu sunt ale mele;
mai bine e sa traiesc ca si cum astazi ar fi prima (sau ultima) zi din viata mea.

Credeam..

Credeam în tine mai mult decat credeam în mine.
Si poate ca înca mai cred.
Mi se pare ca am mai multa încredere în ceilalti decat în mine.
Poate tocmai de-asta oamenii ma ranesc atat de mult.
Oamenii, cuvintele lor. Pur si simplu.
As vrea sa pot sa fiu indiferenta, sa pot sa trec nepasatoare pe langa tot ceea ce iese din gurile lor proaste.
Nici sa n-aud.
Dar nu,eu nu pot asa ceva. E prea greu pentru mine sa îi înfrunt.
Un lucru atat de minor pentru mine e cam imposibil.
Pentru ca eu sunt facuta exact invers.
Sa pun la suflet toate cacaturile,sa-mi pese ceea ce cred ceilalti despre mine,
chiar daca stiu ca asta sunt,asa sunt eu facuta si n-am cum sa ma schimb.
As vrea sa le pot spune : "Lasati-ma dracului în pace" si sa plec.
Si ei chiar sa ma asculte.

Da,stiu ca nimeni nu întelege cum e. Chiar daca aud de 10 ori pe zi "Te înteleg."

Atunci cand iubesti...

Atunci cand iubesti si esti iubit înapoi, se simplifica lucrurile. Totul e roz si se merita.
Dar ce se întampla cand iubesti si se opreste aici?
Ce se întampla atunci cand investesti cu tot ce ai în persoana pe care o iubesti si
tot ce primesti înapoi este indiferenta? Sau…poate primesti cate o vorba aruncata în vant.
Asa, pentru a face jocul mai interesant.
Nu se poate exprima în cuvinte cat este de dureros sa iubesti o persoana si sa nu stii daca sentimentul e reciproc.
Tot ce primesti înapoi sa fie o incertitudine seaca. Plangi, suni, dai mesaje,
faci servicii, îi faci toate mofturile, te zbati în deznadejde,
în nesiguranta si cand esti pregatit sa renunti…atunci îti acorda putina atentie.
Asta pentru a te readuce în joc. Pentru a nu-ti permite sa-ti refaci viata sau sentimentele.
Cunosti situatia? Treci si tu prin una? Sau, mai rau, provoci si tu o astfel de situatie?
Am vazut multi astfel de ”jucatori” care se amuza jucand de-a v-ati ascunselea cu dragostea.
Cand blocheaza o persoana într-un cerc si apoi o poarta prin tot felul de stari.
Cand li se pare interesant ca într-o zi sa acorde atentie sporite, ca a doua zi sa fie extrem de indiferenti.
De asemenea…am vazut multe astfel de ”victime” plangand pe umarul meu.
Îmi amintesc cum printre lacrimi spuneau ”nu-mi imaginez cum s-a ajuns aici”.
Ba eu îmi imaginez. Ai intrat în jocul diavolului si nu vrei sa iesi sau nu poti pentru ca esti prea strans legat.
De la început ai primit tot felul de semnale cum ca se joaca sau ca ”navigheaza” si pe alte teritorii,
dar pur si simplu nu ai vrut sa constientizezi.
De la început ai avut indicii cum ca îi place sa stea cu picioarele în mai multe lacuri, dar ai închis ochii.
Ai tinut cu dintii de o ”relatie” în care tu dadeai, celalalt primea si atat.
Tu ai iubit. Altul s-a jucat. Ai trait o joaca de-a iubirea…

Pe cine ar interesa?

Uneori ne ascundem in spatele unu simplu SUNT BINE doar pt a nu provoca
neliniste sau durere persoanelor pe care le iubim si nu le avem alaturi....
uneori avem atat de multa durere in inimile noastre incat nu reusim nici macar sa le povestim pt ca ne ar bufni plansul....
viata este atat de grea in zilele de astazi incat ne vine greu si sa mai zambim......
dar totusi in fiecare zi ne asezam masca pe chip pentru a nu arata lumii suferintele noastre....
dar totusi stau si ma intreb oare pe cine intereseaza intradevar cum ne simtim noi?

Femeile sunt prea geloase?

Aud des multi barbati spunand ca femeile sunt prea geloase,
prea posesive si ca se supara din absolut orice motiv banal si neinsemnat.
Daca o femeie este geloasa este pentru ca va iubeste,
chiar daca stie ca voi o iubiti, crede ca o veti lasa pentru o ”noua prada ” ,
este acea teama care ne face sa devenim geloase, teama de a nu va pierde pe voi.
Suntem posesive pentru ca vrem ca ceea ce este al nostru sa ramana doar al nostru!
Ne suparam din motive banale si neinsemnate, da.
Ne suparam pentru ca de multe ori avem si noi dreptate.
Ne deranjeaza cand ne raspundeti greu la mesaje,
cand vedem ca acordati mai multa atentie iesirilor voastre cu amicii vostri,
cand vedem ca dati un like sau un comentariu altei femei,
chiar daca dupa aceea veniti cu scuza penibila ”este doar un like/comentariu scumpo”,
cand va spunem ca ne simtim rau si ne spuneti doar un amarat de ”o sa-ti treaca iubito”,
cand va spunem ca avem o stare proasta iar voua putin va pasa.
Sunt multe cuvinte mici prin care ne raniti,
ne faceti sa stam cu capul intr-o perna plangand cate 2 ore.
Sunt unele momente in care ne-am dori sa fiti langa noi,
sa vedem ca renuntati la unele chestii pentru noi,
asa cum stiti ca si noi am renunta la orice pentru voi,
sa simtim ca va pasa de noi, ne suparam si intr-un final ne impacati.
Pana într-un moment cand o sa ne suparam si chiar daca ni se rupe inima
o sa plecam cu lacrimi in ochii si tocmai atunci veti realiza ca
acele mici suparari ale noastre si acea gelozie anume o sa va lipseasca enorm!

Emeli Sandé - My Kind of Love

Am crezut ca va fi diferit

Am crezut ca va fi diferit. Ca nu esti ca toti ceilalti. Si s-a confirmat, oarecum, nu?
Ironic, insa, nu a iesit deloc asa cum ar fi trebuit. Dar asa este viata, ironica.
Vei rade, probabil, dar stiam. Poate inca de dinainte sa te cunosc sau sa ma gandesc macar ca te-as putea cunoaste.
Si ce daca tu nu stii nimic despre mine? Ai tot timpul sa afli. Asa cum am avut si eu sa aflu despre tine.
Hai sa zicem ca e un vis. Ca tu nu ai plecat. Cel putin, nu de tot...
si sa zicem ca ai putea da timpul inapoi cu o zi inainte de a ma fi cunoscut.
Te-ai mai intoarce? Ai mai vrea sa ma cunosti? Si daca da, ai ramane?
Eu visez ca nu ai plecat. Ca esti inca aici.
Ca ma tragi de mana si imi spui ca totul este bine si doar imi fac griji degeaba, asa cum fac eu mereu.
Si cine stie... poate intr-o alta zi, o alta viata, o alta lume... totul este atat de diferit, dar totul este la fel.
Daca pleci, te rog sa nu te mai intorci. Nu am nevoie de mila sau resentimente. Si daca pleci, sa nu imi lasi nimic.
De amintiri nu am nevoie. Pastreaza-le tu pe toate, sper sa te bucuri de ele. Ia si toate cuvintele tale inapoi.
Minciuni am auzit destule, iar povesti am si eu, dar nu mai cred in ele.
Asa ca poti rupe toate paginile, le vei scrie din nou asa cum iti doresti.
Eu voiam doar sa imi vorbesti sincer si deschis, dar intr-o lume a mastilor,
se pare ca nu poti deschide o usa fara a inchide alta.
Ai putea lua cu tine si toate zilele. Mie nu imi mai trebuie, poate tu vei sti sa le folosesti mai bine.
Eu am cam uitat. Dar sper sa ai parte de ce ti-ai dorit. Sper ca soarele iti zambeste, iar vantul te mangaie.
Si sa nu uiti, ca mine, sa te bucuri de tot ce este frumos in viata.
Sa ai grija sa nu repeti greselile, ci sa inveti din ele.
Si daca pleci, imi voi vinde sufletul sa te visez cu ochii deschisi...

Uneori......

Uneori…as vrea sa pot….as vrea sa invat ….
Printre toate palmele luate de la viata ,
ma straduiesc sa zambesc ,chiar daca zambetul imi este amar ,chiar daca inlauntrul meu curg lacrimi,
chiar daca simt toata greutatea lumii pe umerii
mei …merg mai departe …si poate va veni ziua
cand am sa invat sa pierd oameni,sa invat ce este resemnarea,
am sa invat sa imi tin sufletul in palme ,palmele mele ,nu palmele oricui ,am sa invat sa plang atat cat trebuie ,
sa nu mai risipesc lacrimi ,am sa invat ca oamenii sunt trecatori prin viata mea si oricum ar fi ,
la sfarsitul calatoriei voi fi doar eu …cu mine…
Uneori ,as vrea sa pot plati indiferentei cu indiferenta ,sa iau fara sa dau nimic in schimb ,
sa fiu in stare sa calc in picioare sentimente …fara sa-mi pese …
sa raspund lipsei de delicatete cu cuvinte dure…sa provoc rani,la fel ca cele ce-mi sunt provocate …
sa dau durere ,pentru durere…sa curga lacrimi pentru
lacrimile mele…as vrea sa urasc ,dar…nu pot …stiu doar sa iubesc …asta sunt …si ma accept asa cum sunt..

As vrea sa nu imi mai pese

Uneori oamenii din jurul nostru uita prea repede ca avem si noi un suflet.
Ne stergem de praf si mergem mai departe. Timpul le vindeca pe toate pana la urma. Ce daca în loc de suflet avem fasii ?
 Poate cuiva o sa-i pese într-o zi si o sa lege totul frumos…
aproape la fel cum era înainte. Acum legaturile s-au rupt.
Dar trebuie sa fii acolo. Pentru ei. Pentru ca lumea nu se opreste cand ti se-mprastie tie sufletul.
Totul este sa gasesti în tine puterea de a merge mai departe. Fie si cu capul plecat,
în cautarea fasiilor care s-au pierdut.
 Lor trebuie doar sa le zambesti, pentru ca uneori pur si simplu nu poti sa spui nimic. Tot ce simti ramane în sufletul tau…
Oamenii nu stiu ca pentru clipele lor de îndoiala, eu m-am tarat pana la capatul lumii,
pentru fiecare lacrima de-a lor, eu am implorat cerul sa le mai dea o sansa, iar atunci,
cand si-au plecat privirea, eu am tinut speranta în brate sa nu se piarda.
As vrea sa nu-mi pese de nimeni… dar totusi imi pasa. Noi ne salvam prin oameni, si,
fireste, ne pierdem tot prin ei. Fiintele pe care le-am cunoscut si care m-au iubit,
au fost treptele scarii prin care am devenit ceea ce sunt. Fara ele nu as fi ajuns nicaieri.
În fiecare zi, Dumnezeu ne da Soarele si, de asemenea, un moment în care avem capacitatea de a schimba
tot ceea ce ne face nefericiti ...

Am iertat

Am iertat greseli de neiertat,am incercat sa inlocuiesc persoane de neinlocuit si, sa uit persoane de neuitat… 
Am actionat din impuls,am fost dezamagita de oameni pe care-i credeam incapabili sa ma dezamageasca….
Am crezut in nemurirea prieteniei sincere…Am iubit si am raspuns iubirii,alteori am fost si refuzata….
Am strigat si am sarit de atata fericire,am trait pentru dragoste si am facut promisiuni de vesnicie,
dar mi-am frant inima de atatea ori!…
Am plans ascultand muzica ,sau privind fotografiile trecutului....
Mi-a fost frica ca voi pierde un om deosebit (pe care in final l-am si pierdut)….
dar am supravietuit….sau doar mi se parea?!
Inca mai traiesc si am aflat bucuria de a trai si iubi Viata,asa cum este ea !

Iubesc,dar nu e o iubire egoista

Ma doare cand aud vocea ta si nu pot sa-ti spun cat de mult bine îmi face.
 Ma doare ca plang în tacere ca tu sa nu auzi cat de mult ma sufoca gandul ca esti departe.
Ma simt ca o trestie care încearca sa stea dreapta chiar daca vantul bate mult prea violent.
Sunt ca un înger tacut ce vegheaza asupra ta, mangaindu-te în timp ce dormi,
ca mai apoi cand te trezesti sa plec departe ca tu sa nu stii de prezenta mea.
Uneori, uit cate o lacrima varsata pe perna ta. De cate ori deschid gura sa-ti spun lucruri care ma dor,
ma opresc si ma uit la fericirea din ochii tai. Esti atat de frumos! Cand esti trist,
nu pot sa-ti spun nimic din ce as vrea pentru ca plang. Plang pentru tine.
Tremur la gandul ca s-ar putea sa fii nefericit.
Iubesc, dar nu iubesc cu o iubire egoista ci iubesc cu o iubire care ofera totul,
neasteptand nimic în schimb. Ma doare vocea ta, dar mai tare ma doare lipsa ei.
Nu vreau sa-mi imaginez o zi în care universurile s-ar întalni ca poate aceea e ziua care-mi va strica iluzia.
Si nu vreau sa mi-o strice. E bine asa…e unica vocea ta.
E o vibratie dureroasa care-ti atinge fiecare por facand sa tremure sufletul.

Lucian Colareza - Doy la vida

Este atat de greu

Este atat de greu cand te gandesti la toti si mai putin la tine,
Este atat de greu cand privesti din departarea durearea ce nu o poti opri,
Este atat de greu cand te gandesti la tot si de fapt la nimic,
Este atat de greu cand vrei sa faci multe,
sa ajuti si constati ca esti prea mic ca sa poti face asa ceva,
ca numai vorbele si gandurile tale bune le poti transmite cu drag din sufletul tau curat…
Iubirea este principala cheie si unica care poate deschide calea spre minunata fericire…

Astazi vreau....

Azi…

vreau sa respir pentru mine. Nu pentru altii.

Vreau sa cad în genunchi, sa îmi iau în palme fata si sa plang. Pentru mine, nu pentru altii.

Vreau sa îmi spun ca e ok sa plangi. Ca doar cei insesibili nu o fac. Sa îmi inchid ochii

sa fiu doar eu cu mine, în liniste, fara sa cred ca am devenit mai putin puternica.

Fara sa ma uit în jur sa vad degete îndreptate. Sa ma încarc cu energie.

Sa ma încarc cu mine. Cu tot ce am fost, sunt, si vreau sa fiu.

Azi, în mijloc de saptamana, vreau sa ma opresc. Nu pentru a privi înapoi,

ci pentru a vedea ce am în maini acum. Ce pot strange, ce pot simti, ce pot duce mai departe, si ce am de lasat.

Azi…

vreau sa învat sa spun NU atunci când simt ca nu ma defineste. Sa spun DA atunci cand de da am nevoie.

Nu vreau sa fiu un contur negru pe o foaie alba doar pentru ca asa vor unii.

Vreau sa fiu culoarea ce îsi iese din contur. Culoarea ce umple spatiul gol. Ce transmite ceva.

Azi…

vreau sa ma colorez cu lucrurile ce îmi plac.

Cu zambet, cu oameni minunati, cu experiente de viata, cu respect si iubire.

Azi…

nu ma plang. Iau doar o pauza de la ´´ totul e bine´´.

M'ai lasat sa plec

Iubire…
M'ai smuls din tine!
Te'ai lepadat de iubirea mea ca de ultimul pacat si m'ai facut una cu pamantul.
Mi'ai promis fericire, dar m'ai strivit ca pe rozariu în plina rugaciune.
M'ai rupt în bucatele dupa ce m'ai ridicat ca pe cel mai sfant monument.
Dar poate înca n'ai aflat, împaratul fara coroana, nu mai e împarat si din orice întreg ai rupe,
ramane un gol ce usor nu'l vei putea umple.
Stiu, vei spune ca vei reusi sa stergi trecutul, ca asta e ceea ce'ti doresti.
Poate reusesti…
M'ai alungat de langa tine crezand ca stelele pot sta departe de cer.
Oare îti mai amintesti cand cu mainile tale  îti placea sa mangai al meu trup,
cand ne cladeam visele impreuna si ne faceam planuri de viitor ...
Iubire…
Cu fiecare rasarit îti vei aminti de mine, îti va lipsi sarutul si aroma cafelei tari.
Îmi vei cauta parfumul printre perne, trezindu'te singur în noapte.
Vei umbla pe drum, cersind iubire pe la toate, dar vei vedea iubire cum e sa cauti rauri în deserturi uitate.
Vei ajunge acasa, seara de la munca, grabit sa'mi povestesti ce'ai mai facut, grabit sa ma iubesti din nou,
dar tot ce vei gasi, va fi al tau ecou.
Comoara ti'a plecat.
Si'apoi, tot cu acele maini  îti vei sterge lacrimile ce vor sta curga, nu din iubire, nu din ura…
ci din amaraciunea ce singur ti'ai creat.
Zambeste, acum esti singur în palat asa cum ti'ai dorit ...
cand m'ai lasat sa plec de langa tine...

Respir si Plang

Nu vreau sa aprind becul. În fata am o oglinda mare.
Nu vreau sa vad cum arata dezamagirea.
Nu acum, si nici sa vad cum azi am fost mai putin puternica.
Aceasta imagine m-ar urmari prea mult. Sunt înca jos.
M-am lipit  de usa. Cu palmele sprijinite de parchet, privesc în întuneric.
Nu îmi zice nimic. L-am rugat sa îmi spuna ca totul va fi bine.
Nu mi-a raspuns. A ales sa taca. Era liniste. Am luat laptopul în brate si am plans. Scriind.
Altfel nu stiu cum. Ma blochez, asa ca am vorbit cu mine.

Se spune ca adevarata viata începe dincolo de zona ta de confort.
Am iesit, dar am iesit de atatea ori, încât acum, acum când am nevoie… nu mai stiu sa ma întorc.

Mi-as aprinde o tigare.

Ce fac?

Trag aer în piept si îl tin acolo.

Simt ca e tot ce am.

Respir si plang.

Am plans cu lumina stinsa.

Acum ca ai plecat

Acum ca ai plecat îti voi spune ca te vreau, ca te iubesc.
Acum ca nu ma mai auzi, nu mai trebuie sa tac.
Iar eu aici, amintindu-mi de tine…
Îmi place sa cred ca exista o iubire linistita care dureaza pana la moarte si o iubire tumultoasa care nu poate dura.
Sau poate e doar faptul ca nu am vrut sa te mai retin, iar acum îmi aduc aminte de tine.
Tu, tu care nu ai stiut cat te iubeam,
poate în alte brate vei uita, poate…
Poate te vei uita la alta, cu aceasi privire cu care atunci m-ai cucerit.
Fluxul sangelui meu îti canta numele, iar vantul noptii îl repeta la infinit.
Si ma îndepartez, simt cum merg înspre uitare.
S-ar putea ca cineva sa ma pomeneasca, dar el se va face ca nu a auzit.
Timpul trece, iubirea se termina.
E normal ca tot ce a fost odata acum sa sfarseasca în cenusa.
Chiar daca nimeni nu-si doreste asta, timpul trece, trece peste noi, peste ale noastre sentimente, chiar si peste lucruri.
Si e normal, cum e normal ca primavara sa infloreasca florile.
De aceea cred ca va iubi alta femeie… E bine!
Nu stiu daca a uitat deja ultimul meu sarut, si nici nu ma intereseaza cu cine.
Dar poate într-o zi, auzind un cantec, va simti cum îi va schimba ritmul inimii.
Sau poate vreo rochie, un parfum, poate chiar racoarea de dupa ploaie.
Într-o zi, cumva, ceva tot îi va aduce aminte de mine.
Sau poate chiar un gest, sau o privire.
Poate anumite strazi, o esarfa prinsa cumva, sau chiar o frunza purtata de vant.
Într-un fel sau altul va trebui sa-si aminteasca de mine, fara sa vrea, ascultand niste pasi…
ca cei care-i faceam cand ma furisam pe la spatele lui sa-l iau în brate.
Va fi într-un anumit moment, nu conteaza locul, nici ora, pentru ca iubirea e asemenea vantului,
crezi ca a trecut, dar el continua sa ramana acolo.
În acel moment el va suspina, iar ea îl va întreba de ce…
Hmm, va trebui sa-i inventeze o minciuna. Nu-i va spune niciodata despre mine.
Si chiar daca ea îl va iubi mai mult decat mine, el nu o va putea iubi mai mult ca pe mine…

Vrei sa ma cunosti?

Oh, Doamne…
E atat de usor sa pui etichete si etichete si iar etichete.
Într-o zi vom ajunge sã aratam precum hainele la reduceri, preturi peste preturi.
 
 Vrei sa ma cunosti? 


Sigur, dar…

nu te apuca prin a-mi privi doar chipul, zambetul si nu te limita sa ajungi la niste concluzii solide dupa câteva cuvinte.
Probabil ai auzit si tu, nu stiu, dar  inteligenta si maturitatea unei persoane nu se evalueazã dupa varsta,
nici dupa diplome sau alti factori ai conditiei sociale.
Nu ma privi prin prisma lucrurilor pe care le am sau nu.
Acestea nu îti vor arata ca am tot ce îmi trebuie, sau dimpotriva, daca nu cumva duc lipsuri.
Dacã vrei sa ma cunosti, cunoaste-ma tu!
Nu ma privi prin ochii altora, pentru ca asa cum stim,
fiecare vede diferit si prea putini ma vad asa cum sunt eu adevarat.

Nu-mi cataloga sensibilitatea, moralitatea si valorile în functie de greselile pe care le-am facut sau le fac,
pentru ca nu cunosti conjuncturile care au dus la înfaptuirea lor.
Oamenii din anturajul meu?!
Nu ma judeca dupa ei, deoarece exista motive pentru care ei fac parte din viata mea,
iar pe unii dintre ei neavand dreptul sa-i aleg.
Vino si traieste alaturi de mine o perioada de timp.
Vei vedea tot ce mi se întampla, tot ce fac, simt si îndur.
Vino sa îmi vezi nemultumirile si framantarile interioare.
Ai sa vezi de cate ori sunt neindreptatita.
Vino sa iei parte la toate starile mele, de la bucurie pana la tristete, plans, frica sau îndoiala.

Vino sa vezi cum rad atunci cand ar trebui sa plang si cum alin durerile altora,
în timp ce durerile mele poate ma sufoca.
Cu totii avem framantari, griji – la început mici, dar care pe masura ce le tinem, devin tot mai grele.
Vino sa vezi la cate trebuie sa renunt si cate îmi refuz, de multe ori din dragoste pentru altii.
Vino sa ma vezi cum gresesc si cate regrete adun, dar si cat de mult iert.
Vino sa îmi cunosti temerile si sa vezi cum sunt supusa esecului,
asta în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac, dar si cum ma adun si ma ridic de cate ori e nevoie.

Vino sa îmi cunosti universul, trecutul, visele si sperantele,
sa vezi cum primesc doar o mica parte din iubirea de care am nevoie,
cea care îmi da aripi si care ma face sa traiesc, pe care o merit, sa vezi tu cat daruiesc si cat primesc înapoi.

Te rog

Te implor sa nu te prabusesti. Am sa-ti spun un secret, pe care l-am aflat, în clipele de durere.
Nimeni nu ne vrea cand suntem prabusite si devastate. Cei din jur fug de noi cand nu mai avem putere.
 Asa ca trebuie sa mimam ca rezistam, sa ne prefacem ca ne e bine, în continuare,
chiar daca noi stim ca înauntrul nostru totul e ruina. Te implor sa te prefaci.
Eu asta fac. M-am îmbracat frumos si mi-am desenat un ranjet pe fata.
Sunt nu prabusita, poate doar un pic cinica. Te implor sa te prefaci ca rezisti si, ai sa vezi,
lucrurile se vor îmbunatati un pic de la sine. Daca nu te va vedea prabusita, ci ,
dimpotriva, ai sa-i spui “trebuie sa învat sa traiesc fara tine, n-am încontro, viata merge mai departe.”,
o sa-l doara crunt si poate chiar o sa se razgandeasca. Sau chiar daca nu, daca tu vei reusi,
la finalul reprezentatiei te vei simti mai bine. Te implor sa faci asa, te implor.
Prefa-te, joaca teatru, nu mai plange în fata lui.
El sa te vada machiata si hotarâta sa iei viata în piept, fara el.