Respir si Plang

Nu vreau sa aprind becul. În fata am o oglinda mare.
Nu vreau sa vad cum arata dezamagirea.
Nu acum, si nici sa vad cum azi am fost mai putin puternica.
Aceasta imagine m-ar urmari prea mult. Sunt înca jos.
M-am lipit  de usa. Cu palmele sprijinite de parchet, privesc în întuneric.
Nu îmi zice nimic. L-am rugat sa îmi spuna ca totul va fi bine.
Nu mi-a raspuns. A ales sa taca. Era liniste. Am luat laptopul în brate si am plans. Scriind.
Altfel nu stiu cum. Ma blochez, asa ca am vorbit cu mine.

Se spune ca adevarata viata începe dincolo de zona ta de confort.
Am iesit, dar am iesit de atatea ori, încât acum, acum când am nevoie… nu mai stiu sa ma întorc.

Mi-as aprinde o tigare.

Ce fac?

Trag aer în piept si îl tin acolo.

Simt ca e tot ce am.

Respir si plang.

Am plans cu lumina stinsa.